Sufletul... sufletul este ceva ce avem toți. Că unii nu știu calea spre sufletul lor decât ajutați este altceva. Că unii nu vor să își arate sufletul altora, este din nou altceva. Dar cu toții avem suflet... și asta este ceea ce ne definește ca și oameni, nu ambalajul.
Ambalajul depinde de timp și presupune și costă bani. Sufletul nu. Orice ai spune sufletul nu!
Trăim într-o lume ciudată... care începe să semene tot mai mult cu... cu un magazin de cadouri, din care majoritatea pleacă cu, ceea ce a plăcut ochiului sau a costat mai mult... și care ar trebui să fie altfel. Trăim într-o lume în care la fiecare pas contează imaginea. Trăim într-o lume în care mai nou (aproape) totul se desfășoară sub deviza vitezei. Până și mâncarea: fast-food.
Ironia acestei afirmații este că nu timpul ne grăbește... ci noi, oamenii.
Mă bucură un aspect la timp: timpul elimină cu o perfecțiune și dibăcie rar întâlnită și demnă de cel mai mare criminal absolut toate lucrurile efemere și care nu contează, readucând originalul și naturalul în lume în ochii lumii.